Am priceput, deși cu greu, că necazul este o formă ascunsă a iubirii lui Dumnezeu, starea de comoditate, de „bine” generează în mine o lâncezeală și o uitare din care nu m-ar putea scoate nimic altceva decât durerea, de orice fel. Ca să spun așa durerea mă conectează la Dumnezeu de care mă rupsese trândăvia și „traiul meu bun”.

Și ori de câte ori am reușit (cam de puține ori) să spun din mijlocul unei dureri „Slavă Ție, Doamne!" acea durere a devenit cu adevărat izvor de bucurie.
Dar, chiar de am cârtit și mi-am îngreuiat suferința, mai apoi, când m-am izbăvit, am constatat invariabil că mult folos am avut din durerea aceea.
Nu a fost în viața mea, cred, nici un eveniment dureros care să nu se fi dovedit generator de ceva bun chiar și atunci când atitudinea mea în durere nu a fost cea plăcută Domnului.
M I