M-am certat cu soțul meu. Pentru o clipă dorința de a-i arăta eu lui a biruit și L-am întrebat pe Domnul ce se întâmplă dacă renunț. Dacă refuz să vreau măcar să îl iubesc și mă revolt. Dacă nu-I mai cer ajutor, că și așa nu-l primesc (a nu se citi nu mi-l da) și mă întorc: unde m-aș întoarce? Răspunsul a fost: în Iad! Păi eu credeam că acum sunt în iad. Că viața mea alături de soțul meu e Iadul.
Și mi-a trecut prin cap că viața mea a luat-o pe calea cea strâmtă în care mi se pare că am ajuns în Iad, dar „așteptând am așteptat pe Domnul și S-a aplecat spre mine”. Ca tâlharul cel de-a dreapta, nu? Murea pe cruce în dureri cumplite așteptând să-și împlinească promisiunea Domnul, să vină să îl ia cu EL în Rai. Nu mai stătea ca celălalt captiv durerii și rușinii și dorințelor magice, ci intrase pe poarta cea strâmtă în care „necazuri veți avea, dar îndrăzniți Eu am biruit lumea”.
Era cât pe ce să mă dau bătută, dar mi-am amintit că mi-a spus Domnul prin părintele că vor urma altele mai urâte decât cele de acum până se va liniști căsnicia mea. Și da, am pierdut bătălia, dar războiul nu s-a încheiat. Că dacă am căzut și mă ridic Domnul poate birui. Iar uneori a te ridica înseamna uneori pur și simplu a recunoaște că nu poți să nu cazi și ai căzut... iar.
Doamne ajută!
Hristos a înviat!
CV