Sărut mâna, măicuţă!
Vă mulţumesc pentru răspunsurile pe care le oferiţi şi astfel ne ajutaţi să găsim răspunsuri şi la problemele vieţii. Eu am fost mulţi ani departe de Dumnezeu, cam toată viaţa mea de până acum aproximativ un an (26 ani). Dar după o perioadă atât de îndelungată, în care ajunsesem să mă afund în păcate, am fost salvată de Bunul Dumnezeu. Cred că am trăit o parte din iad; am fost cuprinsă de un atac de panică prelungit asociat cu stări depresive, pe care nu le doresc nimănui. Această boală a fost rânduită pentru a mă trezi la adevărata viaţă. Disperată, am încercat diferite metode (tratament cu Xanax, bioenergie si homeopatie), dar nici una nu a fost eficientă. Am rămas numai cu Dumnezeu. Şi El m-a salvat: am început sa merg la biserică, să postesc, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc. Harul Lui m-a eliberat de acele stări. Sunt în proces de "recuperare". Însă constat că îndatoririle şi grijile devin din ce în ce mai numeroase şi mi se pare că nu mai acord aceeaşi importanţă rugăciunii. Parcă m-am mai depărtat de Dumnezeu, parcă fac totul din obligaţie. Eu am fost practic dependentă de Dumnezeu, disperată dacă nu ajungeam la biserică şi aveam nişte stări de panică, frică, îngrijorare. Şi acum vă întreb: cum să trăim noi, creştinii ortodocşi, o viaţă plăcută Lui Dumnezeu în societatea contemporană? Aş vrea chiar să-mi trimiteţi un program zilnic.

Iustina