Sărut mâna, măicuţă,
V-am mai scris de câteva ori şi sfaturile dumneavoastră mi-au fost de mare folos. Îndrăznesc şi de data aceasta să vă deranjez cu o întrebare, pentru că sufletul meu tânjeşte după un sfat din partea dumneavoastră. Sunt o fire pesimistă şi de fiecare dată când Dumnezeu îmi trimite câte o încercare grea, deznădăjduiesc foarte mult. Problema cea mai mare a mea este faptul că nu pot comunica cu cei din jur, nu sunt o fire sociabilă şi deschisă. Din ce în ce mai mult tind să cred că deşi urmez facultatea de Ştiinţe Economice nici în acest domeniu şi nici în altul nu voi fi în stare să interacţionez cu oamenii, să mă descurc în viaţă. Această părere despre mine mă face să mă întreb care este rostul meu în viaţă şi oare de ce Dumnezeu m-a lăsat pe acest pământ, din moment ce eu sunt total diferită de celelalte persoane? Sunt conştientă de faptul că acest gând este un mare păcat, însă tot timpul ajung să-l rostesc chiar dacă niciodată nu m-am gândit că moartea ar fi o soluţie pentru a pune capăt acestei situaţii (Doamne fereşte!!!). Sper din tot sufletul să reuşiţi să-mi răspunde-ţi.

Doamne ajută!

Cu mult drag,

Alexandra