Măicuță,
Am înțeles că tot ce aleg să fac departe de Dumnezeu se risipește. Și nu pentru nenorocirea mea se face aceasta, ci spre binele meu. Am înțeles că sunt liberă să aleg, dar de cele mai multe ori nu e cea mai bună alegere.
Am scris acum câteva săptămâni spunându-vă că am pierdut ceea ce îmi doream, că am pierdut și persoana pe care o doream lângă mine și tot ceea ce îmi putea oferi. Știu acum (cred că știam și atunci) că din nemăsurata milă a lui Dumnezeu s-a întâmplat aceasta. Măicuță, știți, eu cândva m-am rugat lui Dumnezeu să nu mă lase niciodată, nici măcar în momentele în care eu nu mai vreau să stau lângă El. Știu că El ne respectă libertatea, dar eu L-am rugat să mă constrângă atunci când libertatea pe care mi-a dat-o mă face să fiu roabă păcatului. Și am suferit mult, și am pierdut tot ceea ce îmi doream.... și Măicuță, sunt atât de fericită acum. Pentru că nu aveam nevoie de nimic din toate acelea. Știu că sunt încă în mijlocul valurilor. Și voi fi mereu cât voi trăi. Acum, am o altă problemă. Îmi dau seama cât de vulnerabilă sunt. Nu am putere, de multe ori să spun NU. Și nu mai știu să îmi pun gândurile în cuvinte pe care să le împărtășesc celor de lângă mine. Uneori mă gândesc că ceilalți mă vor privi că pe o ciudată. De exemplu, faptul că vreau să trăiesc în curăție până la căsătorie (cu toate că nu mai sunt fecioară). Și nu am cunoscut nici un bărbat care să mă înțeleagă, încât mi-e și greu să vorbesc cu cineva deschis despre asta.
Îmi cer iertare pentru excesul de cuvinte. Vă mulțumesc,
A.